 |
Nume: Andreea Vass
Partid: Partidul Democrat Liberal
Afiliere europeana: Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni
Data nasterii: 10.09.1978
Nationalitatea: romana
Cetatenia: romana
Site web: www.andreeavass.ro
|
Intrebari
1. Ce calitati/atuuri considerati ca va recomanda pentru a deveni reprezentant al Romaniei in Legislativul Comunitar?

Cand m-a invitat organizatia judeteana Salaj si Ilfov sa candidez, m-am simtit extrem de onorata. Pentru o astfel de eventuala functie ma recomanda in primul rand
profesionalismul, care vine, pe de o parte, din experienta de la Administratia Prezidentiala, Parlamentul European sau de la Guvern, iar, pe de alta parte, din competentele pe care le-am probat. In cei opt ani de cercetare, respectiv ca lector universitar la Academia de Studii Economice, unde chiar asta predau: economie mondiala si guvernanta europeana am investit si acumulat in aceste competente.
In ultimii doi ani, in calitate de consilier al unui europarlamentar, am avut timp sa-mi consolidez relatiile cu alti parlamentari europeni, sa inteleg culisele acestei institutii complexe.
Nu am avut voci suficient de puternice nici inainte (la negocieri) si nici dupa aderare. Or, fara asemenea voci nu te poti lupta cu experimentatii europarlamentari polonezi, unguri sau bulgari. Ce sa mai vorbim de cei nemti, francezi sau britanici. Marturisesc ca sunt preocupata de ceea ce reprezinta Romania in UE. Personal, voi lupta pentru o Europa cu fata mai umana, in interesul romanilor.
La alegerile din iunie nu e vorba doar de urmatorii cinci ani de mandat, ci si de urmatorii sapte ani pentru care se distribuie fondurile din bugetul comunitar in acest mandat.
E vorba de a trimite acolo oameni care au potential de a deveni voci puternice la nivel european si care sa aspire in viitorul nu foarte indepartat la primele pozitii de decizie. Cand am hotarat sa intru in politica si, mai ales, cand am decis sa candidez, am fost constienta de riscurile asumate. Inclusiv de a fi subiectul unor acuze ireale si murdare sau de a ma izbi de zidul indiferentei tot mai generale fata de alegerile europene.
Mi-am promis totusi sa incerc sa fac un altfel de politica. Una bazata pe compromisuri care nu compromit, pe performeri si nu pe papagali, orientata spre cetatean, axata pe politici si nu pe minciuna. Pentru asta, mi-am spus si inca imi mai spun, e nevoie de profesionisti, de specialisti care pot deveni buni politicieni daca sunt lasati sa se exprime. Personal, voi vota intotdeauna echipa de specialisti care s-au validat profesional, nicidecum pe cea incropita pe “criterii meritocratice politice”. Departe de mine gandul sa-mi ridic statuie, dar lucrez de ani de zile pe subiecte ce tin de problematica institutiilor europene. Daca am invatat ceva in anii acestia, e tocmai faptul ca trebuie sa devenim cu totii mult mai responsabili.
In batalia de la Parlamentul European trebuie sa trimitem generali care sa se bata pentru Romania, o garnitura de profesionisti care sa traga spuza pe turta noastra. Intre Parlamentul Romaniei si Parlamentul European, diferenta este enorma.
Ea poate totusi fi usor perceputa daca ne raportam la clepsidra care limiteaza discursul fiecarui europarlamentar inscris la cuvant la maximum 1 minut sau 3, depinde de imprejurare. Nu merge cu chestiuni patetice sau urechiste. Daca incerci, esti rapid marginalizat si neglijat.
2. Care sunt principalele teme europene de interes pentru electoratul roman pe care le veti aborda in campania pentru alegerile europarlamentare?

Am crezut si cred in continuare ca pot propune solutii constructive in domenii de interes major pentru romani.
Ma refer, in primul rand, la impunerea unor voci puternice romanesti la nivel european, bazate pe viziune si continut clar, care sa ridice rolul Romaniei pe cea de-a saptea pozitie bine-meritata in UE in negocierile si deciziile europene. Romania trebuie sa-si castige respectul de stat membru cu forta argumentativa, economica, educativa, culturala etc. de prim rang.
In al doilea rand, ma voi concentra pe acele prioritati care asigura respectarea principiilor de recuperare a decalajelor noastre regionale de dezvoltare, pentru care a fost creata UE, si unde Romania devine un beneficiar net al sprijinului comunitar.
In al treilea rand, voi propune solutii care sa sprijine economia privata romaneasca sa se transforme dintr-o piata de desfacere, o frunizoare neta de bunuri si servicii in UE.
In al patrulea rand, voi explica de ce este important ca romanii sa iasa la vot, ce reprezita de fapt Parlamentul European si cum functioneaza aceasta instituie. Despre ce vorbim? Despre o institutie europeana a carei functionare ne costa pe fiecare cetatean european in parte cam doua cafele pe an. Despre o institutie care va decide asupra viitorului cadru financiar multianual (2014 – 2020), unde romanilor le revine o cota parte importanta. Voturile in Parlamentul European contureaza legislatia finala a UE.
Or, aceasta influenteaza viata noastra de zi cu zi, fie ca este vorba de alimentele din farfuria noastra, de costul unui carucior de cumparaturi, de calitatea aerului pe care il respiram sau de siguranta jucariilor copiilor nostri, de accesul la scoli si la locuri de munca in orice tara europeana, de recunoasterea diplomelor, de derularea afacerilor in conditii loiale fata de concurenti si etice fata de consumatori. Cam 60% din legislatia tarilor membre preia deciziile europene.
Nu in ultimul rand, ci cel mai important, este ca voi sta de vorba cu cetatenii pentru a-mi lamuri cateva dileme majore:
Cum voi putea contribui la imbunatatirea calitatii actului guvernamental din tara daca voi fi in PE ?
Cum voi putea convinge PE ca isi poate reduce semnificativ cheltuielile de administrare? Cum voi convinge romanii in campania electorala ca trebuie sa iasa la vot nu fiindca PE “da” bani la nivel local, precum primarii, pentru drumuri, poduri, scoli si alte probleme specifice, ci pentru ca PE decide asupra fondurilor alocate la nivel european pentru obiectivele de dezvoltare regionala sau pentru situatii dificile precum inundatiile sau seceta ?
3. Care considerati ca sunt prioritatile Romaniei in acest moment pe plan European?
Prioritatile actuale ale Romaniei sunt cel putin cinci la numar:
1. Iesirea din criza financiara si economica.
2. Absorbtia corecta si eficienta a fondurilor europene.
3. Incetarea monitorizarii pe justitie.
4. Intrarea in spatiul Schengen
5. Intrarea cat mai repede in zona Euro.
Numeroase alte probleme ale romanilor pot fi solutionate mai bine cu sprijinul UE. Este vorba in special de:
agricultura si dezvoltare rurala; un sistem de educatie si sanatate performant;
coeziunea economica si sociala; energia; transporturile; mediul; protectia consumatorilor; pastrarea identitatii culturale; incluziunea sociala a romilor printr-o startegie europeana integrata; extinderea UE si politica de buna vecinatate.
4. Care sunt principalele obiective pe care vi le-ati propus sa le atingeti in Parlamentul European?

Din pozitia de europarlamentar îmi propun sa urmaresc si sa realizez urmatoarele obiective ambitioase:
a. Sa fiu una dintre vocile românilor în Parlamentul European. Prin contributia sa în urmatorii cinci ani la reconfigurarea viitorului UE, acesta va influenta viata noastra de zi cu zi. Românii vor avea un cuvânt de spus în modul de functionare al UE în viitor si în alocarea veniturilor în bugetul 2014-2020. Cred ca studiile si experienta ar da greutate si credibilitate cuvintelor mele.
b. Sa particip activ la dezbaterea si la asumarea celor mai bune solutii pentru iesirea din criza financiara si economica actuala, atât la nivelul institutiilor europene, cât si în România.
c. Sa sprijin cele trei mari obiective, pe termen mediu, ale guvernului actual: accesarea fondurilor europene, aderarea cât mai rapida la zona Euro si la spatiul Schengen.
d. Sa contribui la realizarea unui echilibru între cercetare, necesitatile industriei românesti de a avea un acces mai usor pe piata si protectia adecvata a consumatorilor.
e. Sa contribui la campania de diminuare a poverii administrative la nivelul institutiilor europene si de eliminare a procedurilor inutile în accesarea eficienta a fondurilor europene.
f. Sa contribui la asumarea de catre România a unui rol activ si solidar cu statele membre în garantarea sigurantei energetice, ca o cheie geostrategica si geoeconomica pentru urmatorii 50 de ani.
La nivelul deciziilor parlamentare europene se impune un dialog structurat pe argumente de fond, pe capacitatea reala de comunicare si negociere pentru consolidarea cooperarii cu partenerii politici atunci când interesul României o cere.
Altfel, nu cred ca succesul ne poate surade la adevaratul nostru potential.
Pentru atingerea acestor obiective, optez pentru urmatoarele doua comisii de specialitate din Parlamentul European în care doresc sa activez:
Comisia 1. Afaceri economice si monetare
Îmi propun sa urmaresc politicile economice si monetare ale UE, functionarea Uniunii Economice si Monetare, pentru a finisa caile politice prin care putem grabi accesul României în zona Euro.
Îmi propun sa monitorizez respectarea de catre România a regulilor privind concurenta si a ajutoarelor de stat, pentru a evita cazurile de declansare a procedurilor de încalcare a dreptului comunitar în domeniu (e.g. Cazul Ford).
Îmi propun sa promovez interesul României si al antreprenorilor la nivelul UE, ori de câte ori se discuta noi reglementari în domeniul fiscal.
Comisia 2.
Industrie, cercetare si energie
Interesul nostru în materie de politica industriala a UE si în aplicarea de tehnologii noi este major. Prin urmare, îmi propun sa urmaresc masurile privind întreprinderile mici si mijlocii si sa observ gradul în care firmele românesti beneficiaza de eventualele avantaje.
România are un potential mare dar insuficient valorificat în materie de cercetare în domeniul fizicii si al energiei nucleare, al agriculturii ecologice, al biotehnologiilor etc. Suntem deficitari în participarea la eforturile europene în domeniu, la difuzarea si exploatarea rezultatelor cercetarii proprii.
Îmi propun sa vad cum ar putea România sa se impuna ca punct nodal al masurilor comunitare în domeniul politicii energetice, a securitatii aprovizionarii cu energie si a eficientei energetice, în special prin stabilirea si dezvoltarea unor retele transeuropene în sectorul infrastructurilor energetice.
Optiunile mele pentru Delegatiile interparlamentare ale PE sunt:
Delegatia pentru relatiile cu Japonia;
Delegatia pentru relatiile cu Republica Populara Chineza;
Delegatia pentru relatiile cu Rusia.
5. Cum veti folosi apartenenta la o familie politica europeana in beneficiul Romaniei?

In familia politica european voi face ceea ce ni se cere, voi face ceea ce cred eu impreuna cu colegii romani ca e bine de facut, dar in asa fel incat sa ne coordonam cu ceilalti (la PPE-DE sau acasa cu cei din parlament si/sau din ministere).
Munca e in echipa vrei - nu vrei, pentru ca orice interpelare, raport sau intrebare e formulat/formulata, inregistrata, tradusa, prezentata, votata. Impresia e de munca individuala, dar rezultatul e intotdeauna colectiv.
Nu sunt putine cazurile in care delegatia romana ia o pozitie contrara Partidului Popular European.
Sunt inclusiv cazuri in care delegatia romana din PPE a reusit sa contracareze propuneri ale altor europarlamentari, care ne afectau noua interesele. Sa va dau doua exemple concrete: la un moment dat, cand s-a discutat despre directiva de roaming, s-a invocat lipsa infrastructurii in Romania si se propunea excluderea Romaniei si Bulgariei de la reducerea cheltuielilor de telefonie mobila internationale. Eurodeputatii romani au reusit sa blocheze aceasta solicitare. O alta tentativa a fost legata de blocarea fondurilor SAPARD, tot pentru Romania si Bulgaria, pentru ca existau suspiciuni de coruptie.
Din nou, eurodeputatii romani au reusit sa blocheze aceasta initiativa si, mai mult decat atat, sa obtina o derogare care presupune prelungirea perioadei de absorbtie a acestor fonduri pana in 2010. Initial, dupa cum bine stiti, era valabila pana in 2009.
De obicei, deciziile se iau in grupul politic PPE. Dar daca interesele unei natiuni sunt afectate, ele se negociaza in interior. In cazul romilor din Italia, care este intr-o continua dezbatere si acum, nu de putine ori, grupul PPE a optat pentru o pozitie de abtinere, pentru ca delegatia romana avea o pozitie, iar delegatia italiana din acelasi grup avea o pozitie contrara. In aceste cazuri se solicita studii de expertiza de la fata locului, concluziile ambelor parti care se ocupa de aceasta problema si pana nu se decide la unison care este solutia cea mai corecta pentru infractionalitatea populatiei romane din Italia, nu se va lua nici o pozitie unitara.
Lobby ? Mai tot timpul! Un amendament sau un raport nu e votat doar pentru ca suna bine. E votat de grupul politic din care face parte MEP-ul daca respecta doctrina grupului (uneori chiar impotriva interesului national, subiect fierbinte in delegatiile nationale)… si e votat daca MEP-ul si echipa lui atrag atentia asupra importantei votului prin lobby la Comisia de care apartine raportul, la raportorii din umbra, la membrii propriei delegatii, ai propriului grup politic si la toti MEPii indiferent de culoare. Pe principiul "orice vot conteaza".
Nici chestorii nu trebuie uitati – orice eveniment organizat de MEP (expozitie, concert etc) are nevoie de foarte multe aprobari (spatiu, scaune, panouri, invitati, catering).
Lobby din nou! Concurenta e mare si cererile numeroase. Voi folosi iarasi relatiile de partid finisate de-a lungul timpului.
6. Ce considerati ca se poate face in Parlamentul European pentru mentinerea costurilor energiei termice si electrice, pentru utilizatorii casnici, la un nivel scazut ?
Politicianul nu a raspuns inca la aceasta intrebare formulata de Alegeri.tv.
7. Ce solutie sustineti in problema diferentelor mari dintre salariile din Romania si cele din tarile mai dezvoltate ale Uniunii Europene ?
Politicianul nu a raspuns inca la aceasta intrebare formulata de Alegeri.tv.
8. Ce fel de relatii considerati ca ar trebui sa existe intre Romania si Republica Moldova ? Dar intre Republica Moldova si Uniunea Europeana ?
Politicianul nu a raspuns inca la aceasta intrebare formulata de Alegeri.tv.
9. Care sunt comisiile si/sau delegatiile Parlamentului European in care ati dori sa activat ?
Politicianul nu a raspuns inca la aceasta intrebare formulata de Alegeri.tv.
10. Cum credeti ca afecteaza cumulul de functii politice/publice calitatea prestatiei unui europarlamentar ?
Politicianul nu a raspuns inca la aceasta intrebare formulata de Alegeri.tv.
|
spatiu publicitar
Daca doriti sa folositi acest spatiu pentru a afisa reclame contactati-ne la adresa contact@alegeri.tv
|
 |